Elige una pista para reproducir
Not without Larry
I'm sorry, honey, I'm afraid he didn't make it
But there's always hope
Come, let's go inside
DEM-ule!
I'll admit it, I'll admit it
Nu pot, babe, ești special
Mi-e frică de noi, babe
Nu pot, babe, ești special
Mi-e frică de noi
Yeah
Îmi pun iar aripi să zbor
Să mă deconectez, da' mă-ntorc
Fato, aceeași placă n-o mai suport
Deja pe dinăuntru sunt mort
Ți-am zis, baby, n-am timp să mă joc
Pentru mine, baby, muzica-i tot
Știai că sunt făcut să mă storc
Când tot ce vreau să fac, nu mă-ntorc
Am ajuns să ne chinuim să ne unim (ooh)
Cum e posibil, baby?
Știu că amândoi ne iubim
Da' ne revenim acum sau murim, baby
Știu c-am încercat să ne-oprim (ooh)
Nu iese pentru că nu ne dorim, baby, huh (ooh)
Da' așa ne-amăgim (ooh)
Cât s-o mai lungim?
Nu pot, babe, ești special
Mi-e frică de noi, babe
Nu pot, babe, ești special
Mi-e frică de noi
Yeah
Îmi pun iar aripi să zbor
Nu plânge dac-o să mor
Când rănile astea mă dor
Le tratez cu versuri și alcool
Un înger în orașu' păcatelor
Pleacă tip-til când adorm
Șterge cu degetu' ce-i rămas pe telefon
De fapt nu dorm, văd cum se-mbracă pe hol
Crede că nu mă prind, mă minte iară și iară
M-am născut într-o seară, da' nu m-am născut aseară
Răspunsu' era sub nasu' meu, acuma e fix în nară
Îmi cumpăr atâtea haine, dar inima tot e goală
Prietenele tale mă urau, le făceam în ciudă
Erau geloase pe tine fiindcă voiau să mă fută
Am avut de ales, stres sau succes
Niciuna nu poate să-mi ofere mai mult decât sex
What the fuck, though? Where the love go? (Ooh)
Părul scurt și breton, îi zic Tokyo
Toate târfele din juru' meu aleargă numai după coco
Și-mi iau mai multe filme decât premiile Gopo
Mai știi când eu și tu eram noi? (Ooh)
Când eu nu eram eu fără tu? (Ooh)
Când tu nu erai tu fără eu? (Ooh)
Când eu nu eram el și tu nu erai ea? (I'll admit it, I'll admit it)
Ooh, I'll admit it, I'll admit it
Ooh, ooh, ooh