Elige una pista para reproducir
Nu mă pot lăsa de scris deloc, copilule, ți-am promis
Din scara de bloc o să te ridici și o să ai un set încins
Visez doar stând pe loc și sper cândva să am și hit și miss
Am o fată-n cap, mă place și o s-o fac să-mi fie miss
Te introduc la tot ce produc, încă duc
Îs mic în marea de sare, dar sar și cânt, mai și educ
Dau din mine foc afară reduc
Am o fată, mă place, o vreau o seduc
Am o fată, mă place, o vreau o seduc
Am o fată, mă place, o vreau o seduc
Am o fată, mă place, o vreau o seduc
Trebe să-ți zic
Cum mă ridic
O trag, o dau tare și după pic
Car după mine păcate, le zic
Ochelarii roșii pe mine-s cam chic
Mă maturizez ca un Tamagochi
Am învățat să zic că fie ce-o fi
Mă atașez și-acuma de prostii
Dar mă controlez și mai știu a gândi
Muzica-i un dans pe spini
Fato, vrei, te spăl în vin
Te înțep, te scriu, sunt obsesiv
Dar ai petale portativ
Joc la două mese și eu nu pot să mă împart
Cum să mă adori în liniște sau tu nu mă vrei de fapt?
Ai undeva o inimă, vin acuma ca să o iau
Taci și-mi zici cu privirea că îți place cum o dau
Cum să fiu calm cât mă scurg pe jos?
Cum să mă plâng, e așa frumos
Tre' să mă mișc, e un joc bengos
Și tre' să vă cânt, deși sunt sfios
A, a, nu mă pot ridica, a
Sunt singur cu fata
E între noi o umbră ce mă tot imită
Da, da, mă-nțelege strada
Un golan și fapta
Iarba ta cu șoapta
Tu cu mine-
Vocea ta îmi neagă existența, nu m-apasă
Cu tine pe balcon nu mai sunt singur acasă
Cu tine-n căști pot să mă vindec de patimi
Poezii despre iubire sunt o minciună-n lacrimi