Текст песни
Copii mutați din a lor vase se scăldau în a lor suspin
Oameni referiți ca lucruri se stingeau în a lor chin
Unde-i alba, unde-i neagra, animalul se-ntreba
Dădea din coadă ca un șarpe, clopoțelul îi suna
Gingașă nevinovăție… referită iar la cald
Ochi scăldați în aripi negre, valurile ne despart
Unde-i alba, unde-i neagra, sufocant piatra răsună
Cerul iară se prostește, îngrădirea ne-o adună
Călăuza-n labirinturi, nestemate sclipesc toate
Resemnarea-i ochi de vultur și sfințirea nu răzbate
Unde-i alba, unde-i neagra, prost e orbul cognitiv
Prost e cognitivul surd…
Cea dintâi rază de soare iar pe față se trezește
Sacrificare-n multe feluri și alte forme ea găsește
Unde-i alba, unde-i neagra, noroc în sine nu există
Sinele nehotărât e noroc că mai persistă
Așteptăm în viață… viața, viața vieților să vină
Vieți pierdute viețuind, visate, vânturate în surdină
Unde-i alba, unde-i neagra, interiorului pustiu
Unde-i pustiul interior al omului ce se arată cenușiu
Munte leneș, lenevit, lovit de lacrimi de izvoare
Cerul pare c-a pierit, și-a pierit din cer a ei sudoare
Unde-i alba, unde-i neagra, contemplării refulate
Vase pline de sudoare și de lacrimi contemplate
Trezirea sinelui învie în copiii necreați
În vasele lor sacre stau să fie aruncați
Unde-i alba, unde-i neagra, iubirii necreate
Unde-s pașii fericirii și râsul ce din inimi răzbate