Оберіть трек для відтворення
Ce comoară, ce minune
O pus Dumnezeu pe lume
(Ce comoară, ce minune)
Până la lumina lunii
Eu nu am răbdarea pe care toți mi-o cer
Sunt o carte deschisă cu picături de mister
Am căutat fericirea în toate brațele lumii
Dar de iubit fără condiții, m-au iubit doar unii
Închide ochii, nani nani
Spune-ți că dormi, fă-te că plouă
Important să vină banii
C-ai vrut viață de vedetă, panouri publicitare
Vreau să cânt în lumea-ntreagă și să mă iubească fanii
Am demoni în minte, da' nu-i las să câștige
Am dragoste pentru artă și iubirea învinge
Cer ajutor divin, de-acum nimic nu mă atinge
Și simt cum inima mea crește, nu se stinge
Ce comoară, ce minune
O pus Dumnezeu pe lume
Muzica, menirea mea
M-o făcut un pui de stea
Nu mai las în piept să ardă
Frica mea și gura lumii
Floare rară, floare rară
Zână la lumina lunii
Noaptea vine, mintea tot nu tace
Ai atâtea de făcut, hai zi, cine le face?
E șase dimineața și îmi vine să plâng
De ce să plâng când rezolvarea e să fiu cine sunt?
Că eu sunt cine sunt, sunt bine cum sunt
Am primit darul divin de a trăi pe Pământ
Până să ajung aici, am făcut jurământ
Să iubesc și să mă las purtată de vânt
Am demoni în minte, da' nu-i las să câștige
Am dragoste pentru artă și iubirea învinge
Cer ajutor divin, de-acum nimic nu mă atinge
Și simt cum inima mea crește, nu se stinge
Ce comoară, ce minune
O pus Dumnezeu pe lume
Muzica, menirea mea
M-o făcut un pui de stea
Nu mai las în piept să ardă
Frica mea și gura lumii
Floare rară, floare rară
Zână la lumina lunii
Zână la lumina lunii, zână la
Zână la lumina lunii, zână la
Zână la lumina lunii, zână la
Zână la lumina lunii, zână la
Zână la lumina lunii, zână la
Zână la lumina lunii, zână la